Sunt Adrian SAVA şi te invit într-o călătorie fascinantă pe teritoriul unei linii terapeutice noi, pe care eu am numit-o Terapia BowenSTORM şi pe care am creat-o după 12 de ani de practică terapeutică.
Acest blog ţi se adresează atât ţie, celui care vrei să înveţi, să asimilezi o terapie pe care să o practici apoi în mod profesionist, dar şi ţie terapeutului, aflat deja pe drumul tău, care vrei să asimilezi o altfel de abordare terapeutică, dinamică, integratoare, care să-ţi permită o imagine de ansamblu a demersului terapeutic, eficientă, directă, “pe scurtătură” şi în care ceea ce ai învăţat deja, să îşi găsească locul în cel mai firesc mod cu putinţă.
Dacă eşti la începutul căutărilor tale, te atrag terapiile şi îţi doreşti să ştii cum să îi ajuţi eficient pe cei din jurul tău ai ajuns în locul cel mai potrivit şi necesar pentru tine! Dacă deja eşti terapeut şi cauţi eficientizarea demersului tău terapeutic, la fel, şi tu ai ajuns în locul cel mai potrivit şi necesar pentru tine!
Călătoria pe care ţi-o propun, te poate purta atât spre descoperirea unei noi terapii, dar te poate purta spre propria ta descoperire, spre dezvoltarea calităţilor tale latente de care erai conştient, dar pe care nu ai ştiut cum să le scoţi la suprafaţă şi să le pui în valoare.
Bucură-te de această nouă experienţă! La finalul acestei călătorii, vei fi mai bun, mai “profi”, mai înţelept!