„Gravitația vă ucide pacienții. Gravitația este factorul inexorabil. Este factorul care aduce o constantă încărcare a structurii portante a corpului…”
Harrison Fryette, DO
Din Povestea BowenSTORM-ului am înțeles cum s-a ajuns ca această terapie să asimileze tehnicități și principii terapeutice provenite din mai multe direcții, și am văzut cum această necesitate de a căuta „Adevărul terapeutic” – care întotdeauna e la „mijloc” – a condus la acest concept numit Terapie BowenSTORM.
Această „aducere împreună” a unor principii terapeutice a părut la început a fi suficientă în a cristaliza conceptul, direcția și definirea Terapiei BowenSTORM. Umplerea însă a unor 
insule goale de pe o cale terapeutică cu principii de pe alte căi terapeutice a creat cel puțin la început, o zonă de confort generată de certitudinea că această terapie funcționează, certitudine nedublată însă de înțelegerea scopului real, declarat și înțeles perfect al acestei terapii. Cumva însă, a fost necesar acest timp de cunoaștere și decantare până la cristalizarea definiției BowenSTORM-ului, în fond, o oală de lut prinde formă după ce amorful din lut este prelucrat, cizelat, armonizat și trecut prin focul înțelegerii oalei, pământului și a focului în egală măsură.
Acum putem defini cu claritate care este scopul terapeutic al BowenSTORM-ului și putem preciza și argumenta exact de ce ”scopul terapiei este restabilirea pe cât posibil a posturii optime”! Poate părea simplist acest scop, poate fi comentat și contestat pentru că, la prima vedere, toate terapiile urmăresc acest deziderat, chiar dacă îl descriu cu alte titulaturi.
Indiferent de influențele pe care le adună, Terapia BowenSTORM are nevoie de elemente măsurabile, cuantificabile în evaluările pe care le face, pentru că fără aceste elemente palpabile, pragmatismul terapeutic tinde să se dilueze înspre incertitudine și bâjbâială, înspre „vânzare de iluzii”. Pentru că nu există „butoane” pentru vindecare, a fost necesar ca această terapie să își găsească identitatea proprie în elemente cuantificabile, măsurabile.
Elementul comun clamat de diferitele curente terapeutice autentice, chiar dacă îmbracă nume și titulaturi diverse – fie că vorbim de „medic interior”, fie că vorbim de capacitatea de autovindecare a corpului- îl întâlnim cel mai des în titulatura medicală care descrie două
proprietăți esențiale din corpul nostru: homeostazia și homeorezia. Aceste două proprietăți descriu una în static – homeostazia-, cealaltă în dinamic – homeorezia-, capacitatea corpului de a-și păstra parametrii funcționali în echilibru static, respectiv dinamic, într-un interval optim de funcționare. Acești parametri fucționali acoperă tot spectrul de parametri de care corpul uman are nevoie, iar acest spectru cuprinde parametrii fizici, chimici, imunitari, termici, endocrini, etc, etc.
Singurul parametru pe care și-l poate asuma Terapia BowenSTORM ca element central de acțiune, este cel fizic. Pentru ceilalți parametrii, din perspectiva BowenSTORM nu există „butoane” directe de influențare, aceștia vor fi influențați indirect prin efectele care se propagă în corp din acțiunea pe parametrul fizic al acestuia. Acești parametri fizici îi regăsim în mușchii noștri, în oasele și articulațiile noastre, în dinamica diafragmelor din corpul nostru, în mobilitatea viscerală și nu în ultimul rând în echilibrul discret din micromobilitățile craniene.
Pragmatic însă, toate aceste elemente fizice se însumează în ceeace se numește postura corpului uman. Iar definiția posturii, așa cum îmi place mie să o rostesc, este următoarea:
Menținerea corpului uman la verticalitate și în echilibru, într-un aliniament și distribuție optime a propriei greutăți în jurul centrului de gravitație și pe un ax gravitațional optim, cu un consum minim de energie vitală, se numește postură
Postura este modul de exprimare a poziției corpului nostru, în care acesta, fie că este dinamic, fie că este static, consumă minimul de enegie vitală în acțiunea sa de a se adapta și a rezista forței gravitaționale și diverselor forțe generate de mișcare (fie că vorbim de forțele inerțiale, concentrice, excentrice, etc). Asupra posturii corpului nostru acționează constant forța gravitațională, ceeace face ca, mai ales în verticalitate, corpul nostru să fie într-o reală compresie. Evident datorită principiilor mecanice din fizica clasică, prin intermediul forței gravitaționale, corpul nostru apasă pe sol, iar solul va reacționa cu o forță egală dar de sens opus asupra corpului
nostru. Astfel, echilibrul dintre forța gravitațională care este descendentă, și reacțiunea solului printr-o forță opusă și ascendentă, este necesar să fie gestionată de către corpul nostru. Punctul considerat ca fiind cel mai important în postura optimă de către BowenSTORM este locul de întâlnire în bazinul nostru a acestor două forțe egale dar de sens opus, care generează o interacțiune în articulația sacroiliacă, între sacrum și iliac, între iliac și sacrum.
Păstrarea acestei verticalități beneficiază de un sistem de autoreglare în timp real. Evident această autoreglare este dependentă de sistemul nervos central (SNC) care primește toate informațiile poziționale în timp real de la elementele din corpul nostru care se numesc proprioceptori. Fie că aceștia se află pe talpa noastră, pielea noastră, urechea internă, sistem manducator, în dinamica ochilor noștri, aceste elemente formează analizorul kinestezic uman care împreună cu SNC analizează și auto-reglează poziția în spațiu, globală și particulară a corpului nostru.
Datorită echilibrului instabil real, există o oscilație continuă de aliniere a corpului nostru la axa gravitațională descrisă mai sus și asta deoarece în jurul acestei axe, energia vitală consumată pentru păstrarea verticalității corpului, este minimă. În căutarea echilibrului optim, corpul se autoreglează pentru ca proiecția axei gravitaționale să nu iasă din poligonul desenat de labele picioarelor noastre. S-a măsurat că fluctuația optimă a acestui punct nu depășește 5-7 mm pe direcție antero-posterioară și 3-4 mm pe direcție stânga dreapta. Orice fluctuație mai mare decât aceste valori, face ca energia consumată pentru păstrarea echilibrului să crească iar echilibrul va fi perturbat major.
Este de reținut că centrul de greutate al corpului, situat la nivelul vertebrei lombare L3 se află pe axa gravitațională. Orice modificare a poziției acestui centru de greutate (corpul este supraponderal iar centrul de greutate se deplasează în anterioritate spre exemplu) face ca echilibrul verticalității să fie mult mai dificil de păstrat, iar corpul va face un efort în plus pentru a menține axa gravitațională în poligonul de sustentație.
Indiferent de cât de mare este perturbarea posturală, sistemul de autoreglare a corpului va face tot posibilul ca axa gravitațională să rămână proiectată în interiorul poligonului format pe sol între picioarele noastre, chiar daca asta înseamnă pentru corpul nostru chiar modificări structurale majore care implică deformări de coloană, dezechilibre articulare, lanțuri musculare perturbate unele în hipertonicitate, altele în hipotonie, suprasolicitarea sistemului nervos central (SNC) care menține în continuu controlul pe alinierea față de axa gravitațională, perturbări metabolice în schimburile fizico-chimice ale structurilor hipertonice (care devin acide, spastice, etc ), perturbări a poziției viscerelor care își perturbă funcționarea, ajungându-se în cele din urmă la perturbarea homeostaziei/homeoreziei generale a corpului nostru care va genera, mai devreme sau mai târziu, intrarea în boală.
Logica este destul de simplă: ca să se păstreze la verticală, corpul nostru consumă o cantitate din energia vitală. Dacă postura e optimă, alocarea de energie vitală pentru menținerea verticalității nu depășește cantitatea alocată acestui proces. Dacă postura este perturbată (spre exemplu bazinul este disfuncțional, disfuncție care angrenează o înșiruire de compensări necesare pentru „a nu cădea în nas”, centrul de greutate este deplasat spre în față/spate/stânga/dreapta, etc…) cantitatea de energie alocată e necesar să crească, în detrimentul unui alt sistem care consumă și el din totalul de energie vitală. Pentru că în aceste compensări, corpul va depune tot efortul pentru a menține verticalitatea statică și dinamică a corpului, anumite procese din corpul nostru, care aparent nu sunt vitale în prima fază, pot fi neglijate de către corp, iar aceasta e o formă de „optimizare” de urgență la care apelează corpul nostru. Probabil aceste mecanisme de apărare au sursa în evoluția omului, care pentru a putea să își apere viața avea nevoie să poată să fugă, să reacționeze, să se apere rapid de factorii agresivi din jurul lui…, chiar dacă el este disfuncțional undeva în structura lui,… ori această stare de „luptă sau fugi” se poate produce și dacă ai scolioză, te doare ficatul sau poate că o diafragmă nu lucrează perfect. Totul în evoluția omului preistoric s-a calat pe apărarea propriei vieți, în reacții rapide în care procese „aparent” secundare pot fi neglijate…
Dacă aceste perturbări posturale se mențin mult timp, implicarea adaptativă a corpului de a se autoregla, devine mare consumatoare de energie vitală. E suficient să vă imaginați cum o disfuncție va angrena într-un sui-generis lanț lezional, contracții musculare în plus care implică schimbări de poziție dar și schimburi metabolice mai solicitante în mușchii respectivi, organe care lucrează mai mult pentru a elimina o cantitate de reziduuri generate de procesele exacerbate dintr-o anumită zonă, sisteme (circulator, excretor, digestiv, etc) pe care se pune mult mai multă presiune ca să normalizeze fizico-chimic un pH crescut spre exemplu, etc… Indiferent de cât de complicate par aceste reacții compensatorii ale corpului de a-și păstra postura optimă, totul se traduce în consum de energie vitală. Când această energie scade, inevitabil apare boala!
Poate că pare banală această suită lezională „ipotetică” și că ne e mai ușor să spunem că ficatul s-a îmbolnăvit, inima sau alt sistem s-au îmbolnăvit, decât să vedem imaginea de ansamblu în care încă dinainte ca boala să se manifeste, postura era deja perturbată. Cred că cel mai sugestiv exemplu de postură major perturbată o regăsim la omul bolnav la pat, care are dificultăți majore de a sta la verticală sau chiar nu se mai poate ridica din pat. Chiar și în această situație, ne e mai ușor să spunem că un organ/sistem a clacat, decât să ne gândim că undeva în evoluția noastră ca adulți postura noastră a intrat în disfuncție din ce în ce mai mult până când un sistem/organ a cedat.
Evident vine întrebarea firească: ce ne perturbă postura optima?
Răspunsul ne lasă fără replică: ORICE din corpul și ființa noastră ne poate perturba postura optimă! Cu siguranță există bidirecționalitate între sistemele din corpul nostru: sacroiliaca în disfuncție poate perturba funcționarea unui organ, dar și un organ perturbat poate genera sau întreține o disfuncție de sacroiliacă, o articulație traumatizată pune în disfuncție un lanț muscular, dar și un lanț muscular perturbat poate genera o instabilitate într-o articulație. Dacă mai spunem că există corelații între mușchii din corp și organele/viscerele din corp deja posibilitățile de perturbare a posturii optime devin tot mai probabile. Și nu sunt singurele posibilități…
O persoană care se află continuu într-o stare de stres de tipul „luptă sau fugi” va avea o postură asemănătoare cu a unui boxer în gardă. Și uite deja că intrăm pe teritoriul emoțiilor care produc disfuncții fizice. Realitatea emoție-corp fizic este una reală și cu cât disfuncția fizică este mai mare cu atât substratul emoțional este unul mai traumatic.
Structurile energetice perturbate generează posturi instabile. Un punct de asamblare ieșit din aliniere genereaza stări emoționale perturbate… și uite cum se închid cercuri care au un potențial perturbator real pentru postura optimă care face obiectul acestui articol.
Evident apare întrebarea firească: ce poate face Terapia BowenSTORM pentru recuperarea posturii optime?
În Terapia BowenSTORM știm din start că „butoanele” folosite în tratamentul posturii sunt de natură fizică. În dialogul cu corpul fizic, terapeutul BowenSTORM poate evalua global și particular dinamica posturală, putând face un diagnostic complet a stării acestei posturi. În funcție de această evaluare se face un diagnostic specific terapiei astfel încât pacientul poate fi încadrat într-o dinamică posturală specifică. Acest diagnostic specific terapeutic, dublat de diagnosticul medical cu care pacientul se prezintă la cabinet permit încadrarea sau nu a pacientului respectiv în zona de acțiune terapeutică pe care noi o practicăm.
Diagnosticul specific permite încadrarea pacientului în diferite grade de disfuncționalitate, în care specificul corporal, emoțional, energetic pot fi decriptate, putând spune cu precizie în ce proporție există o dominantă mai mare sau mai mică pe aceste trei elemente.
Tratamentul propriu-zis îmbină tehnicitățile pe structurile moi cu lucrul în articular, insistă pe recuperarea macro și micro mobilităților din corp, într-o dozare optimă, de la ședință la ședință, până când corpul își recuperează o stabilitate cât de cât optimă a posturii (acest „cât de cât” este dependent de gravitatea diagnosticului, de antecedentele pacientului, de vârsta acestuia, etc). Pe măsură ce această stabilitate posturală devine o realitate palpabilă, lucrul în energetic vine ca un reglaj fin, al elementelor care susțin „giroscopic” postura optimă. Acest lucru merge până în punctul de reglare a „punctului de asamblare” care va aduce o relaxare în substratul emoțional al pacientului, deschizând terenul pentru lucrul în emoțional, care aparține de regulă psihologului…
Un element esențial în Terapia BowenSTORM este acela că toate diagnosticele cu care pacientul vine la terapie sunt considerate efectele unei posturi perturbate. De aceea în BowenSTORM nu se tratează diagnostice ci se tratează postura. Evident, gravitatea unor efecte pot temporiza acțiunea terapeutică și în plus comunicarea cu medicul curant devine esențială.
Efectele benefice ale recuperării posturale se vor regăsi în corpul pacientului ca un plus de energie vitală, surplus care îi permite corpului pacientului să își activeze mecanismele de auto-vindecare, recuperea homeostaziei/homeoreziei iar în timp câștigarea unei stări mai bune, în măsura în care este posibil acest lucru.
Author: Adrian SAVA
Iubesc ceea ce fac şi vreau să împărtăşesc cu voi lucrurile pe care le-am descoperit, lucruri care într-un fel sau altul mi-au schimbat viaţa ca terapeut, ca om.
